Răspândire

Şoimul dunărean preferă zonele deschise. Este o specie de pasăre răpitoaretipică stepelor întinse din Europa Centrală până în Mongolia. În Europa, habitatele specifice acestei specii sunt reprezentate de silvostepă, zonele agricole, poalele dealurilor, câteodată întâlnindu-se chiar în zona de deal. În Asia preferă stepele, semi-deşerturile, crestele munţilor, ajungând până la 4000 de metri altitudine. Răspândirea şoimilor dunăreni mai mult sau mai puţin se suprapune cu zona de distribuţie a diferitelor specii de popândăi, care este prada lor preferată.
 
ÎnEuropa păsările tinere migrează toamna cătresud, iar adulţii rămân în zonele de cuibărit pe tot parcursul anului. Rutele de migraţie şi locurile de iernare ale şoimilor dunăreni din centrul Europei sunt puţin cunoscute. Până în prezent sunt cunoscute trei regăsiri de păsări inelate în Ungaria şi care provin din Libia, unul din Malta (împuşcat) şi unul din Grecia. Prin urmare, unul dintre obiectivele specifice ale proiectului LIFE+ este de a descoperi rutele de migraţie şi locurile de iernare, cu ajutorul utilizării unor transmiţătoare satelitare.

O partesemnificativă a populaţiei din Asia este migratoare. Direcţia principală a migraţiei este sud-vest. Rutele de migraţie şi cunoscutele locuri de iernare acoperăAfrica de Nord-Est, Peninsula Arabă, Orientul Mijlociu, Pakistan, Kazahstan, Uzbekistan, părţile sudice ale Turkmenistanului, unele zone din China şi Podişul Tibet. 

. . . . . . . . . . . . . . . . . .