Unul dintreevenimentele susţinute cu ocazia celebrării „Zilei Internaţionale a păsărilor”, pe data de 1 aprilie, a fost organizat de către Societatea Bulgară pentru Protecţia Păsărilor (BSPB), partener de proiect, şi aconstat în organizarea unei conferinţe de presă desfăşurată la National Press Club cu Bulgarian News Agency în Sofia, dedicată celui mai nou proiect Life+: "Conservarea Şoimului dunărean în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România şi Slovacia" (LIFE09NAT/HU/000384).
Dr.Petar Iankov, coordonatorul tehnic al proiectului, a făcut o prezentare atractivă din care jurnaliştii şi alţi invitaţi au avut ocazia să înveţe despre specia ţintă a proiectului – şoimul dunărean - şi au aflat cauzele principale pentru care această pasăre reprezintă una dintre cele mai ameninţate păsări de pe planetă, despre activităţile proiectului în Europa Centrală precum şi despre ceea ce a realizat BSPB până în prezent pentru conservarea şoimului dunărean în Bulgaria.
Numeroasele întrebări adresate de către jurnaliştii din mass-media naţională şi regională au primit răspunsuri din partea Dr. Petar Iankov şi a Dr. Ivanov Bojidar. La conferinţă au fost prezenţi peste 20de reprezentanţi mass-media (inclusiv media electronică, posturi de radio, ziare).