Moartea unui șoim dunărean. Maia
În data de 22.04.2012, o echipă din România formată din 5 angajați și voluntari ai Grupului Milvus, implicați în proiectul de conservare a șoimului dunărean LIFE09 NAT/HU/000384, s-au deplasat la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Acolo au fost întâmpinați de către domnii Dražen Kotrošan și Iljan Dervovič, doi membri ai Ornitološko društvo “Naše ptice” (Societatea Ornitologică „Păsările noastre“), un ONG din Bosnia și Herțegovina dedicat protecției păsărilor, care ne-au fost de mare ajutor pe parcursul vizitei noastre.
Scopul călătoriei a fost recuperarea transmițătorului satelitar montat anul trecut în România pe femela juvenil de șoim dunărean botezată Maia (VIDEO), precum și aflarea răspunsului la întrebarea dacă transmițătorul a căzut pur și simplu de pe spatele păsării sau dacă s-a întâmplat nefericita situație ca pasărea să fi murit, în această din urmă situație încercând să identificăm și cauza morții acestui șoim.
După ce și-a luat zborul din singurul cuib de șoim dunărean cunoscut în România în anul 2011, Maia a petrecut o bună perioadă de timp în Voivodina, nordul Serbiei. Acolo ea a fost vizitată de către angajații și voluntarii Grupului Milvus în 15.09.2011, unde ne-a oferit informații valoroase despre dispersia juvenililor de șoim dunărean, hrana acestora, comportamentul lor în primul an de viață etc., mai multe informații găsiți aici.
În mijlocul acestei ierni grele pentru continentul european, în prima zi a lunii februarie, Maia a părăsit Serbia îndreptându-se spre vest, unde a intrat pe teritoriul Croației. Acolo ea a petrecut aproximativ 10 zile după care s-a îndreptat spre sud, în direcția Mării Adriatice, oprindu-se la câțiva km nord de Sarajevo, capitala Bosniei. Din cauza semnalelor difuze și greu de interpretat, putem doar afirma că în data de 10 februarie era încă în Croația iar la 13 februarie șoimul se afla deja la nord de Sarajevo, între aceste 2 locații datele nu au putut fi interpretate din cauza calității slabe a semnalelor, semn că ceva era în neregulă între aceste două date. După încă o săptămână am primit semnal din același loc, acest lucru nefiind deloc ceva obișnuit pentru un șoim dunărean. Atunci ne-a fost confirmat că ceva se întâmplase într-adevăr. Astfel, partenerii noștri din Ungaria au luat legătura cu colegii ornitologi de acolo, aceștia deplasându-se la fața locului însă fără nici un rezultat, căutările lor fiind de asemenea îngreunate din cauza condițiilor meteo dificile din acea perioadă.
La începutul lunii aprilie, transmițătorul a emis iarăși din nordul orașului Sarajevo, dintr-o pădure aflată pe un deal, la câteva sute de metri de semnalele din luna februarie. Am decis că merita încercată o căutare amplă a zonei, astfel că ne-am deplasat acolo și am căutat amănunțit punctele respective.
După câteva ore am reușit să găsim transmițătorul, inelul ornitologic care fusese aplicat la piciorul păsării, precum și rămășițele șoimului constând din câteva pene smulse și toracele acesteia. După urme am constatat că penele fuseseră smulse de către un mamifer, însă acest fapt probabil s-a petrecut după moartea șoimului. Din păcate, cauza exactă a morții nu s-a putut identifica, totuși câteva presupuneri se pot face iar cauzele care par să fie cele mai pluzibile sunt două. Ținând cont de locația păsării și de habitatul din jur format din regiuni de deal cu păduri întinse, habitat nespecific șoimilor dunăreni, Maia probabil era doar în trecere prin acea zonă, îndreptându-se spre zone mai sudice, asemenea altor juvenili din aceeași specie care pe timpul iernii se deplasează spre sudul Europei. În această zonă, putem presupune fie că ea a fost atacată de o altă pasăre răpitoare, fie că a suferit din cauza foamei și astfel a pierit.
Pe lângă faptul că am recuperat un aparat de valoare care va putea fi refolosit prin montarea sa, în viitor, pe un alt exemplar, această experiență pe care Maia ne-a oferit-o, începând de la montarea transmițătorului și până în momentul final, nu doar că ne-a oferit multe informații valoroase despre juvenilii de șoimi dunăreni dar mai ales întărește ideea de absolută nevoie pentru conservarea acestei specii, prin rata mare a mortalității în rândul tinerilor și multitudinea de riscuri la care aceștia sunt expuși!
