Kilo în Serbia

Juvenilii de șoim dunărean își câștigă independența față de părinți pe la sfârșitul verii, astfel încât majoritatea vor începe să efectueze deplasări mai mici sau mai mari în căutarea unor locuri bune de hrănire, bogate în resurse trofice. Aceste locuri sunt exploatate de tinerii șoimi uneori câteva zile sau săptămâni, alteori toată iarna, însă așa cum arată studiile recente de telemetrie satelitară, aceste locuri sunt reale atracții pentru unul sau chiar mai mulți indivizi. 

Câteodată au fost observate într-un perimetru restrâns, de abia câteva sute de hectare, chiar și 6 exemplare de șoimi dunăreni, alteori mai puțini la număr, însă nu au lipsit nici șoimii călători, precum și alte specii de păsări răpitoare, așa cum adesea ornitologii au putut observa că se întâmplă în aceste locuri de hrănire.

Cauzele acestor agregări de păsări răpitoare, în studiul nostru referindu-ne în mod particular la așezările temporare ale tinerilor șoimi dunăreni, sunt probabil multiple, însă interesul principal al acestora îl constituie sursa de hrană. Șoimii dunăreni consumă în special rozătoare, însă în lipsa acestora ei sunt nevoiți să prădeze păsări de talie mică-medie dar și alte grupe de vertebrate sau chiar și nevertebrate.

Kilo este juvenilul de șoim dunărean din vestul României, de la granița româno-maghiaro-sârbească, pe care ornitologii au montat anul acesta un transmițător satelitar pentru a-i urmări mișcările începând încă din primele săptămâni de viață.

Întâmplător sau nu, la fel ca sora sa mai mare cu un an, Thea, cea care a uimit cercetătorii prin mobilitatea sa dar și prin încercarea sa de a cuibări tocmai în subpopulația învecinată, în peninsula Crimeea, fiind o dovadă vie a schimbului genetic dintre subpopulațiile învecinate de șoimi dunăreni, la fel și Kilo, la scurt timp după ce a învățat să zboare, s-a încumetat să se avânte în căutare de hrană până la granița ucraineano-rusă, după care în scurt timp s-a reîntors în regiunea cuibului, întreaga sa excursie durând mai puțin de două săptămâni, pentru ca apoi să se stabilească în Voivodina, Serbia, unde a și poposit până în prezent.

La sfârșitul lunii noiembrie, o echipă de ornitologi din România, împreună cu colegii ornitologi din Serbia, s-au întâlnit într-unul din locurile preferate de Kilo din nordul Serbiei. Acolo, într-o dimineață răcoroasă de sfârșit de toamnă, ei l-au observat pe Kilo așezat pe o parcelă de cereale recoltate, ciuruită efectiv de un număr imens de găuri de șoareci de câmp sau de alte rozătoare de talie mică. Apropiindu-se de Kilo, ornitologii i-au putut observa buna condiție fizică, precum și agilitatea și puterea de zbor caracteristică unui sănătos exemplar de șoim dunărean, identificându-l după poziția geografică a semnalelor GPS furnizate prin satelit, dar în special prin prezența pe spatele său a transmițătorului satelitar. Deși curând a dispărut în depărtare, după un șir de copaci, ornitologii l-au căutat pentru a observa mai multe aspecte din viața lui în acel loc, regăsindu-l la câțiva kilometri depărtare, fiind din nou așezat pe pământ. Deși nu a fost observat hrănindu-se în puținul timp cât a rămas în obiectivul lunetelor echipei, infinitatea numărului galeriilor de șoareci răsfirate pe tot întinsul acelui câmp, cunoscând preferința pentru aceste rozătoare a tinerilor șoimi, erau un indice clar că sursa principală de hrană și motivul care îl reține pe Kilo în zona respectivă este populația deosebită de rozătoare din zonă.

Nu mult a trecut până o altă pasăre tânără, alta decât Kilo, a fost observată pe întinsul acelui câmp din vecinătatea Novi Sad-ului, aceasta fiind așezată pe un stâlp electric de înaltă tensiune, post de observație adesea folosit de șoimii din această specie.

Desigur că cercetând în continuare zona, am cules informații și despre alte păsări de pradă, uimiți fiind de cele peste 100 de exemplare de șorecari comuni (Buteo buteo), acești veritabili apărători ai terenurilor agricole, înlocuitori naturali ai rodenticidelor toxice, concurând la vânătoare de șoareci cu alți câțiva vânturei comuni (Falco tinnunculus) și ereți vineți (Circus cyaneus) care se mai aflau acolo.

Toate fotografiile: Luca Dehelean