Madár (Pasăre) a eliberat un șoim dunărean reabilitat
"Madár", campionul mondial la box, Zsolt Erdei, a eliberat șoimul dunărean găsit acum mai bine de o lună lângă Lacul Tisza din Ungaria.
În luna mai 2013, colegii de la Parcul Național Bükk au găsit un șoim dunărean slăbit, lângă lacul Tisza din Ungaria. Cu ajutorul MME/Birdlife Ungaria, pasărea a fost transportată la grădina Zoo din Budapesta pentru consultație și tratament.
Acest mascul adult de șoim dunărean a fost inelat în această primăvară lângă Csákvár, unde a și început să cuibărească mai apoi. Era membrul perechii de șoimi monitorizată de către Fundația Pro Vértes în cadrul proiectului Life de conservare a șoimului dunărean. Din păcate cuibăritul a eșuat din cauza vremii nefavorabile și din lipsa de hrană suficientă iar ca urmare a acestui fapt, acest mascul a început să se deplaseze mai mult în căutare de hrană, asemenea celorlalți masculi echipați cu transmițătoare prin satelit. Astfel, el a ajuns la râul Tisza. Cauzele pentru care a fost găsit epuizat nu se cunosc, însă. Conform analizelor medicilor de la grădina Zoo din Budapesta, pasărea aceasta nu prezenta urme de răni, însă nu se poate exclude ca să se fi otrăvit, cu atât mai mult cu cât regiunea în care ea a fost găsită este cunoscută pentru cazurile repetate de otrăviri ale păsărilor sălbatice.
Șoimul dunărean este o specie strict protejată, iar valoarea sa estimativă de conservare prin legea aplicată pe teritoriul Ungariei, este nu mai puțin de 1 milion de forinți - aceasta fiind suma pe care trebuie să o plătească, pe lângă alte pedepse, cineva care rănește sau omoară un șoim dunărean. Din păcate, prin activitățile de urmărire prin satelit a șoimilor dunăreni - iar din ultimul an și a acvilelor de câmp - s-au dovedit mai multe astfel de cazuri: mai multe păsări au fost găsite otrăvite sau împușcate.
Programul Internațional de conservare a șoimului dunărean, finanțat de către Uniunea Europeană și coordonat de către Parcul Național Bükk, implementat de mai multe organizații de profil, prezintă o importanță deosebită. Populația globală a acestei specii de stepă încă nu a atins cifra de 20.000 de perechi și se află într-o scădere continuă. Puțin peste 200 de perechi cuibăresc în Ungaria, însă reprezintă populația cea mai solidă a UE și cea de-a doua pe plan european, după cea ucraineană care este puțin mai mare însă în scădere. Ungaria, astfel, are o responsabilitate deosebită pentru conservarea populației europene a acestei specii.