Din viața unei familii de șoimi dunăreni din România

Capturarea și echiparea cu transmițător satelitar a masculului de șoim dunărean botezat Toro, la sfârșitul lunii mai 2013, a adus primele date despre modul cum folosesc aceste păsări teritoriul de vânătoare, habitatele preferate de către acestea, sursele variate de hrană precum și despre mărimea teritoriului de cuibărit al unei perechi de șoimi dunăreni din România. Până nu demult, singurele informații de acest gen erau cele bazate pe observații directe la cuib, prin ore și zile petrecute de către ornitologi în preajma acestor prădători, însă și așa, limitarea spațială și vizuală a omului nu putea să acopere nici măcar un sfert din ceea ce acum începem să cunoaștem prin folosirea tehnicilor moderne de cercetare.

La scurt timp după echiparea lui Toro cu transmițător satelitar, pe la mijlocul lunii iunie, cu ajutorul furnizorului de electricitate Enel, s-a reușit urcarea la cuibul lui Toro, situat pe un stâlp de înaltă tensiune din Banat și coborârea celor 2 pui pentru a fi inelați. Fiind diferența mare de vârstă dintre cei doi pui, s-a efectuat inelarea cu inel ornitologic de aluminiu și cu inel colorat doar a puiului mai mare. Puiul cel mic avea picioarele încă insuficient dezvoltate pentru a se permite inelarea sa. Dar și așa, folosirea inelelor colorate în cazul șoimilor dunăreni de la noi, o noutate pentru țara noastră, va permite pe viitor identificarea respectivului exemplar prin descifrarea seriei inscripționate pe acel inel, de la distanță, cu ajutorul unei lunete, de către oricine va observa această pasăre. Prin acest mijloc, ornitologii pot afla informații legate de deplasările acestor păsări. Totodată, ca și o altă noutate la noi în țară, cu această ocazie s-a montat o cameră foto automată la cuibul lui Toro menită să colecteze imagini din interiorul cuibului. Această cameră se declanșează automat la orice mișcare a puilor sau a adulților în cuib pe tot parcursul funcționării ei. Prin aceasta, s-a dorit identificarea hranei adusă de părinți puilor, precum și observarea altor detalii din viața acestei perechi.

Astfel, după circa 3 săptămâni după ce s-a încheiat procesul de îngrijire a puilor în cuib de către adulți, camera a fost recuperată iar cele 9337 de poze adunate puteau fi vizualizate și analizate. Înregistrând totodată cu ocazia fiecărei poze și ora la care acestea au fost efectuate, se putea face o corelație între momentul aducerii hranei la cuib și cel al semnalelor GPS oferite de transmițătorul montat pe Toro. Folosind de asemenea și imaginile satelitare, s-au putut localiza zonele de unde Toro aducea prada capturată, de regulă masculii fiind cei care vânează majoritatea prăzii, în timp ce femelele hrănesc efectiv puii. Cu alte cuvinte, s-au descoperit informații despre preferința de habitat al acestei perechi precum și despre preferința de pradă vânată și adusă la cuib.  Adică, puteam afla răspunsul la întrebarea: ce și de unde aducea Toro mâncare puilor săi? Pe ce sursă trofică se bazează alegerea unui teritoriu de cuibărit al unei perechi de șoimi dunăreni din vestul României?

După rezultatele obținute, se confirmă încă o dată preferința acestor șoimi pentru popândăi, aceasta reprezentând prada adusă la cuib de către cei doi adulți și oferită celor doi pui în 80% din totalul prăzilor vânate de către această pereche, din momentul montării camerei foto. Au mai fost de asemenea înregistrate și câteva specii de păsări, cioara de semănătură sau coțofana fiind doar câteva dintre acestea, însă toate aceste prăzi însumau de abia 20% din meniul șoimilor, indicând faptul că erau doar o completare a necesarului zilnic, în timp ce popândăii reprezentau sursa trofică de bază pentru familia de șoimi. De aici mai departe, se poate evidenția încă o dată importanța pășunilor cu popândăi pentru unele specii de răpitoare, iar păstrarea lor nealterată este o măsură decisivă în viitorul acestor păsări!

Ca fapt nefericit, puiul cel mic, afectat, după spusele specialiștilor din Ungaria, de infecția cu bacilul difteric și nereușind să țină pasul în ritmul de creștere cu fratele său mai mare, a căzut accidental într-una din zile în afara cuibului, pierzându-se astfel pentru totdeauna. Aceste aspecte din viața șoimilor nu sunt cazuri izolate, se pare că astfel de accidente dar și de infecții sunt relativ comune în timpul cuibăritului, ceea ce ne duce cu gândul mai departe la pericolele multiple la care această specie de șoim este supusă, încă din stadiul incipient de viață. Cu ajutorul camerei foto au putut fi observate și în țara noastră unele dintre problemele puilor șoimilor dunăreni iar necesitatea conservării speciei și importanța fiecărui exemplar în parte crește parcă și mai mult cu cât vedem vulnerabilitatea acestora. Ca măsură de prevenire a electrocutării puiului supraviețuitor dar și a adulților sau a altor specii de păsări, în regiunea cuibului s-au izolat câțiva stâlpi electrici de medie tensiune aflați în imediata vecinătate a cuibului. Această activitate va continua în anii următori în preajma cuiburilor de șoim dunărean din țara noastră, bineînțeles cu ajutorul neprețuit al companiilor furnizoare de electricitate. De asemenea, sperăm ca și în cursul sezonului următor să putem monta astfel de camere de luat vederi la cuiburile de șoim dunărean fiindcă informațiile provenite prin aceste mijloace ne ajută să luăm măsurile de conservare cele mai necesare șoimilor, asigurându-le supraviețuirea.