O nouă observație a șoimului dunărean în apropierea unui cuib artificial în nord-estul Bulgariei
În data de 16 octombrie 2013, echipa proiectului LIFE - Conservarea șoimului dunărean în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia – a observat o femelă de șoim dunărean lângă un cuib artificial montat de către asociația BSPB/Birdlife Bulgaria în Dobrogea. Pasărea se afla într-un curent termic ascendent împreună cu un șorecar aflat în migrație Când șorecarul și-a continuat drumul spre sud, șoimul s-a întors. Observația fiind din perioada de migrație de toamnă, nu se poate trage o concluzie sigură ca ar fi pasăre locală sau doar se află în migrație. Tot din această zonă a mai fost văzut un exemplar de șoim dunărean în perioada de cuibărire, dar cu ocazia verificării cuiburilor artificiale montate în 2013, s-a constatat că, cuibul este ocupat de către o pereche de vânturel roșu (Falco tinnunculus).
Scopul montării cuiburilor artificiale în colaborare de către BSPB/Birdlife Bulgaria și Electricity Sistem Operator, este crearea de noi locuri de cuibărire sigure pentru șoimii dunăreni. Pe lângă aceste activități, echipa proiectului Conservarea șoimului dunărean în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia se ocupă și cu îmbunătățirea bazei de hrană destul de precare al șoimului dunărean. Aceste activități includ ajutoare date fermierilor care dețin animale domestice în zonă, deoarece pășunatul ajută la conservarea habitatelor popândăilor, acesta fiind prada preferată al șoimului dunărean.
În colaborare cu Energo-Pro am montat teci izolatoare la aproape 400 de stâlpi de medie tensiune, pentru a preveni electrocutarea păsărilor. Izolarea stâlpilor este și în interesul localnicilor, dar și a firmelor furnizoare de electricitate, pentru a reduce numărul scurtcircuitelor și a situațiilor de pană de curent.
În lunile trecute BSPB/BirdLife Bulgaria împreună cu alte asociații au reușit să stopeze un proiect foarte dăunător mediului (http://bspb.org/show2.php?id=2816HYPERLINK "http://bspb.org/show2.php?id=2816&menu_id=33"&HYPERLINK "http://bspb.org/show2.php?id=2816&menu_id=33"menu_id=33) – am reușit să oprim construirea unui parc eolian cu 95 de turbine, care urma să fie instalat în zona în care șoimii dunăreni migrează și iernează (în apropiere de situl Natura 2000 Lacul Durankulak). Parcul eolian a însemnat un pericol accentuat și pentru zonele de stepă ale sitului Natura 2000 Kaliakra. (http://bspb-redbreasts.org/bg/?page_id=71)
Această nouă observație al șoimului dunărean și succesele realizate până în prezent ne dau speranța ca în ciuda tuturor problemelor, șoimul dunărean va crește puii în siguranță în Bulgaria și va fi eliminată din categoria de păsări „dispărut ca cuibăritor”.