Energo-Pro Grid și BSPB vor coopera în beneficiul păsărilor și al oamenilor

Un Memorandum de Cooperare a fost semnat de către EEnergo-Pro Grid și BSPB  în cadrul proiectului „Conservarea șoimului dunărean în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia” finanțat de UE prin programul LIFE +.

Este bine cunoscut faptul că, unul dintre cele mai mari pericole pentru păsările răpitoare și păsările de talie mare sunt liniile electrice aeriene. În cele mai multe cazuri păsările se electrocutează fatal atunci, când se așează pe un stâlp de electricitate de 20 kV. Între victime se regăsesc anual mai multe sute de berze albe, la fel și specii periclitate cum ar fi șoimul dunărean, acvila de câmp, hoitarul și multe altele. 

Recunoscând necesitatea colaborării în privința conservării biodiversității și în special a păsărilor, cei de la BSPB și Energo-Pro Grid și-au exprimat voința de a coopera, dar bineînțeles paralel fiecare își dezvoltă și protejează interesele în domeniul său de lucru. Aceasta este o realizare foarte importantă, deoarece Energo-Pro Networks este singura companie care operează în nord-estul Bulgariei, ceea ce coincide cu aria proiectului de conservare a șoimului dunărean.

„Șoimul dunărean este o pasăre răpitoare tipică a regiunilor stepice deschise, iar habitatele sale specifice din Europa sunt tocmai zonele de stepă, zonele agricole și poalele munților” – spune Dr. Peter Yankov, coordonatorul științific al proiectului din partea BSPB. „Unul dintre cele mai mari pericole îl constituie stâlpii de electricitate de medie tensiune care se află în habitatele lor. Una dintre activitățile proiectului ce se realizează în nord-estul Bulgariei, este izolarea stâlpilor rețelelor de transport de energie de 20 kV. Apreciem foarte mult voința celor de la Energo-Pro Networks de a coopera cu BSPB în protejarea speciilor de păsări afectate de pericolele asociate cu infrastructura companiei.”

Bineînțeles cei de la BSPB își asumă, de asemenea, responsabilități atât în rezolvarea problemelor legate de păsări, cât și în întreținerea și operarea infrastructurii energiei. Datele colectate despre cazuri de mortalitate a păsărilor cauzate de electrocutare au asigurat desemnarea celei mai vulnerabile zone din rețeaua de distribuție din această zonă. Datorită finanțărilor UE din programul LIFE+ in cadrul proiectului „Conservarea șoimului dunărean în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia”, BSPB va achiziționa teci izolante speciale fabricate din material plastic, care vor urma să fie montate pe 600 de stâlpi din aria de răspândire a acestei specii periclitate.

Semnarea Memorandumului de către cele două organizații este un bun exemplu al cooperării între afacere și conservarea naturii, la fel și un bun exemplu al atitudinii responsabile a companiilor și organizațiilor în ceea ce privește conservarea patrimoniului natural național. 

Saker habitat (Peter Iankov)

Dangerous pole (Peter Iankov)

A victim (Peter Iankov)

. . . . . . . . . . . . . . . . . .